Unul dintre veteranii eSportului, Paul „Redeye″ Chaloner, a semnat o înțelegere cu o noua platformă dedicată pariurilor din domeniul sportului electronic, Luckbox. Redeye este cunoscut pentru abilitățile sale extraordinare de a comenta, analiza și de a prezenta jocuri precum Dota 2, Starcraft 2, CS:GO și multe altele.

Luckbox, o patformă de încredere

Echipa de la Luckbox dorește să creeze o platformă de pariuri globală licențiată, care se dezvoltă cu ajutorul comunității. Redeye susține acest proiect și îi va ajuta pe cei de la Luckbox în departamentul de marketing și PR. Parteneriatul este prima întelegere a acestuia cu o agenție de pariuri, fiind un contract exclusiv.

Luckbox este un proiect ambițios și sunt foarte încântat să fac parte din el încă de la această etapă. Echipa pe care au creat-o este experimentată și dedicată în a crea o platformă legitimă și respectată. Esportul este într-o creștere continuă; de aceea, domeniul are nevoie de oameni credibili care dau dovadă de profesionalism pentru a oferi cea mai bună experiență fanilor. Abia aștept să îmi împărtășesc ideile și să ajut progresul platformei Luckbox!

— Paul „Redeye″ Chaloner

Luckbox va oferi posibilitatea jucătorilor de a paria pe cele mai mari esporturi într-un mediu sigur și legal.

Colaborarea cu veteranul Redeye

Suntem încântați să îl avem pe Paul în echipă. El este foarte respectat în esports, de aceea este potrivit echipei noastre. Dorim ca fanii sporturilor electronice să ne cunoască drept fiind un mediu de încredere unde aceștia pot interacționa cu jocurile lor preferate. Colaborarea cu Paul ne va ajuta să transmitem acest mesaj fanilor.

— Lars Lien, Directorul General Executiv

Luckbox se va lansa anul acesta. Pentru mai multe detalii în legătură cu privind platforma și dezvoltarea ei, urmăriți eSportsMedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.